Hiems
E iarnă, urlă crivăț; în vatră-i foc sărac; și ninge, ninge, ninge; ca-ntr-un sfârșit de veac,
natura-și dă solemnă agonicul răsuflet,
și-atâta somn și moarte și-atâta alb e-n suflet,
de parcă ninge-ntr-însul necontenit de-un veac.
De frig te-nghemi, și-o raclă îți pare-odaia toată;
de prin hogeaguri fumul se-ncercuiește roată
și ciori ca de funingeni așteapt-un hoit trântit;
și gândurile pleacă în stol funinginit,
ca ciorile ce, negre, dau peste-ntinderi roată.
poezie clasică de Benjamin Fondane
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ciori
- poezii despre timp
- poezii despre sărăcie
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre ninsoare
- poezii despre negru
- poezii despre moarte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.