Cântecul iernii
Din flaut de cristal ne cântă iarna
și ca-ntr-un menuet
fulgii învață
de poala norilor
să se desprindă
ca lacrima de sloiul lung de gheață.
Iar cerul parcă-și scutură livada
în armonii
vibrând asemenea
unui arpegiu
dintr-o sonatină
prinsă în zborul fulgilor de nea.
Lovesc centauri cu copita-n stele
în fiecare noapte
și... se-aude
cum plâng pe un arcuș
de violină
luceferii cu gene lungi și ude.
Doar cateodată cântă la o harfă
un imn celest
parcă întors în timp
și-mi pare că-i Orfeu
cu a sa liră
cântând să-mbune zeii din Olimp.
Venind din veșnicie, cântă iarna;
ascult-o,
dar cu sufletul, te rog!
e cântecul iubirii
fără margini
lăsat în fiecare stea zălog.
poezie de Elena Victoria Glodean (2015)
Adăugat de EliGlodean
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.