Lumea-i pusă pe fugă

M-am desprins de latura mea deşteaptă,
am început să-mi pătrund colţurile necunoscute,
să cotrobăi prin ele pentru a mă descoperi autentic
aşa cum ştiu că exist în adâncul fiinţei mele,
dar de unde
toţi au început să se mire, să spună că nu sunt eu,
eu sunt acela prefăcut care-i laudă pe toţi,
face complimente femeilor şi le gratulează frumuseţea,
nu urâciosul acesta care spune despre fiecare ce crede,
ce nu apreciază toate ieşirile colegilor săi
îi ia în zeflemea punctând de fiecare dată nesăbuinţa.

Am început să-mi fac probleme, să caut o cale de mijloc,
să mă reţin şi numai în scris să redau realitatea crudă:
tot ceea ce vezi în formele de mass-media,
ce auzi în mijloacele de transport urbane şi suburbane,
în discuţiile pe stradă, de parcă nu asta ar fi lumea adevărată
în care trăiesc şi scriu pe munca mea.

Până la urmă vă întreb pe fiecare cum putem trăi liniştiţi
când peste tot vezi numai grozăvii, false probleme, pornografie,
minciună şi promisiuni cu toptanul, niciodată realizabile.

De aceea mă retrag în gândurile şi visele mele
care şi ele sunt influenţate de atâta răpciugă şi noroi.
Caut punctul de echilibru şi compensare
ce mă fereşte de înstrăinare şi angoasa zilnică,
mă păstrează în cochilia în care m-am educat
pentru a nu risipi dezamăgire şi în rândul altora
şi a-mi descoperi Dumnezeul meu interior
care nu mă lasă niciodată singur şi fără dragoste.

N-am uitat nici femeia, dar ea trece prin aceleaşi vâltori
şi este exploatată la sânge folosind-o mai mult
ca un obiect pentru câştig şi rareori de podoabă.
Lumea-i pusă pe fugă,
să-şi dobândească mijloacele de supravieţuire
unde o vedea cu ochii mai binele.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!