Trec printre blocuri de piatră

Împarte bucurii cu imaginea ta alăturată,
nu se mai văd ţărmurile cuvintelor,
curge prin propoziţii o lavă descătuşată
departe de a înţelege sensul ascuns.

Ne zbatem într-o măcinare de nervi
în care căpătăm identitate recunoscută,
câmpul nostru vizual se lărgeşte mereu
de rămân mirate ostlităţile.

Noaptea se rupe din staturi de ceaţă,
se întinde peste orizont până departe,
chipul tău se lungeşte de umbre
de nu-l mai pot cuprinde-n desen.

Trec printre blocuri de piatră
unde zeii îşi fac loc de odihnă,
nu vom câştiga nicio rugă
care să ne facă mai buni decât suntem

Îmi serbez acolo ziua de naştere
pe maluri sărace de ape străine
unde dimineţile răsuflă uşurate
ca într-o peşteră de ştergere a trecutului.
Pe unde au trecut nomazii cerului
trec şi eu cu aceleaşi păcate ancestrale
pe care vi le las vouă să le iertaţi.
Amândoi au gesturi împrumutate

El era pe corzile viorii
mai autentic decât zi de zi,
îşi lăsa sufletul să trepideze
pentru inimi fermecate.

Ea îmbrăţişa fluturii albi,
îi răsfăţa pe umeri şi pe sâni,
îşi mlădia trupul în cântec
ca tulpinile din trestiile lagunei.

Amândoi au gesturi împrumutate
de la ştiutorii de gânduri,
iubesc alfabetul înţelepţilor
pe care îl folosesc în cuvinte.

Tot ce scriu cu ele
într-o limbă curgătoare şi simplă,
se citeşte cu răsuflarea tăiată
de o dragoste răpită.

Nimic nu se stinge în osul înflorit
în care măduva respiră răcoros
dulceaţa mierii din potirele
din care şi Domnul a băut.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!