Plouă monoton
Plouă monoton și n-am ce număra,
mă gâdilă-n urechi picurile căzute din streașină,
sunetul aproape-mi place ca o melodie veche
ambientală, în surdină.
Simt o singurătate cum rupe tăcerea
ca o amintire venită desculță prin apă
într-un susur interminabil.
Seara-mi pare o rezolvare deșteaptă,
o lumină difuză strecurată printre nori
cu o altă așteptare.
Va fi o noapte liniștită
cu distilări de sentimete,
tu n-o să spui nimic împotrivă,
ochii tăi se ridică și coboară mereu,
măsoară dimensiunea unor dorințe de viață
și carnivori se hrănesc cu ele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre urechi
- poezii despre tăcere
- poezii despre sunet
- poezii despre singurătate
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre nori
- poezii despre noapte
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.