Câte valuri...
Câte valuri sunt pe mare,
Toate-s semn de întrebare,
De mă-ntreabă cum o duc?
Iar eu nu știu să răspund!
Câte valuri sunt pe ape,
Toate-n viața mea încape,
Toate-s valuri, vălurele
Ca și gândurile mele...
Câte valuri mai răsar
Toate-n inimă-mi tresar...
Mai încolo, mai încoace
Viața-mi trece ca pe ape...
Timpul nu se mai întoarce
De ești orb, de vezi de toate...
Clipe de prezent tezaur
Se petrec, se-aștern în valuri...
Câte valuri călătoare
Își duc viața în spinare?!
Toate-s valuri-vălurele...
Eu mă pierd, renasc prin ele!...
poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.