Eşti o fiinţă pierdută

Tu prea departe ai plecat
frumoasa mea iubită.
Pe mine-acasă m-ai lăsat
cu inima cernită.
Planeta necunoscută
timpului care-l trăim,
Te-a răpit. Eşti nevăzută.
Nu putem să ne-întâlnim.
În zadar stau nopţi de veghe.
Eşti o fiinţă pierdută.
Eşti o amintire veche,
din lacrimă izvorâtă.
Te arăţi ca o stafie
care noaptea mă-înfioară.
Care vine să mă-îmbie
dar de fapt ea mă omoară.
Zi de zi, noapte de noapte
privesc cerul nesfâşit.
Mă rog să am şi eu parte
de apusul infinit.
Mă rog stelelor aprinse
în depărtarea ce sparge,
Din zările necuprinse
unde nu ajung catarge.
Îmi doresc săruturi reci
de la tine să primesc.
Cu iubire să mă-îneci,
să uit de tot ce-i lumesc.
Credinţa mea e utopie.
Ştiu că ce găndesc acum
e curată neghiobie.
Este o perdea de fum.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Votează! | Copiază!