Mă refac în vers

Mă rup din mine, bucată cu bucată,
La fel cum lemnul, ţăndări e sub daltă.
Şi nu regret deloc, cât mă refac în vers,
Nimic nu-i mai frumos decât acest demers.

Deşi mă strânge ridul, pielea nu îmi plânge:
Un mire şi-o mireasă mi se răsfaţă-n sânge!
Astfel mă simt un ghem ce se destramă-n iarbă,
Văzându-mi tinereţea cum încă vrea să fiarbă.

În streaşină de stele mi se opreşte gândul,
Iar şoaptele-ţi trimise tot prelungeşte rândul...
Cămaşa mea de noapte mi s-a lipit de trup
Şi încep să tremur ca foamea într-un lup.

Tu mi-ai promis că vii în visul care cântă
Privighetori frumoase, alese pentru nuntă...
Dar sufletul din mine a decupat din ape
Inelul lunii ce ţi l-am lipit de pleoape.

Acesta este semnul că unde ne vom duce
Vom fi inseparabili, cum braţele din cruce...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!