Poem necrepuscular

de foarte departe înţelegând felul de a fi al cristalelor
viaţa trebuia să meargă mai departe
pe mâine răspundeau judecătorii cu teamă
adormisem şi somnul meu îi făcea să redevină
la starea lor de dinainte de a mă preface a le da dreptate
foarte mulţi nici nu mai înţelegeau
cine şi despre ce se vorbeşte printre frunze de arin
lumina înserării devenise trup al cosmogoniei de leagăn
îl îmbălsămasem cu alte chipuri de scandinavi
dinadins victorioşi asupra sinelui dacă
sângele prelingându-se din corăbii îngheţate devine
altă lege a matematicii fluide
victorie nestinsă a clipei după fiorduri intrânde şi ieşinde
din mine însumi ca dintr-o corabie a lui noe
azi mi s-a părut a fi aşa & mâine mi se va părea la fel
şoferi saltimbanci îşi vor uni sufletele crepusculare
eu însă nu voi permite crepusculului să se atingă
de steaua cu clonţ de rubin din care alte stele muşcară
zeii la zenit îşi mută turma seninul celest & angelic
mişcă planeţii bunului eminescu & nu turma de demoni
cum cred unii& alţii despre daimon
însă lungă e povestea prinţului palid
pe faţa netedului pământ
dureros de sfâşietor
înţelesul nemuritor

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!