Blestem

Arat-am câmpurile nopţii
Cu dorul înhămat la plug
Şi-n carnea dulce a libertăţii
Am pus scânteia unui rug,

Să ardă nemurirea-n tine,
Eternitatea să te strângă,
S-alergi câmpiile senine
Şi stelele să nu-ţi ajungă,

Să te arunci din cer în mare
Parjolu-n suflet vrând să-l stingi,
Dar setea ce o porţi, în sare
Mai tare-n tine s-o încingi;

Să cauţi ochii-nlăcrimaţi,
Să-ţi potoli setea-n a lor rouă
Şi în iubire-ncarceraţi
Să le dai o lumină nouă;

Să-ţi ierţi păcatu- nsingurării
Şi-abisul gândurilor triste,
Să laşi ca plată neuitării
Poemele cu lacrimi scrise;

Să iei ca martor universul,
Să juri pe stele şi pe Lună,
Că mie-mi aparţine versul
Ce ne rosteşte împreună!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!