Ce mă...
Ce mă fac eu fără tine când te-oi pierde printre dește,
Sau te-oi strecura prin site, ori te joc la billiard?
(N-am văzut în viața toată, n-am văzut, doamne păzeste!
- ți stau femeile grămadă, mai ciorchini decât pe gard!)
Ce mă fac eu fără tine, ultimul jean-luc picard,
De-ai să fugi cu enter(prima) ce te va cuprinde-n clește?
Să mă-arunc în găuri negre, ori s-o șterg pe englezește,
Cu toți caii de la brișcă și parola de la hard?
Mai nevinovat ca vulpea când înghite amandine,
Pruncușor de guineea, lupul alb cu trei cojoace-
De căprițe-mblânzitorul, negre, albe sau... în fine,
Orișicât ai fi de macho și-ai avea pe vino-n coace...
O să văd până la urmă, ce mă fac eu fără tine!
Insă tu, fără de mine, ce pe moașă-ta vei face?
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
![Distribuie](http://www.citatepedia.ro/g/32share.png)
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.