Arbore neînțeles
În traistă port lucruri vechi,
din ieși un strigăt ce stă de strajă în noapte
și va rosti nedeslușite șoapte
pe care le-am scăpat
când merindea o-mprățtiam pe la popasuri,
acolo un animal stă la pândă
ca să-mi pună în cârcă o floare.
Am întins brațul
și m-a fulgerat întinsul în care mă subțiam;
am ajuns un arbore neînțeles
cu rădăcina în ceruri,
în crengi doar omizile lumii se înghesuie
să-mi scuture dulceața,
fără o urmă de frunză m-au lăsat
abandonându-mi ca zălog, mătasea.
poezie de Aurel Ștefan Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Aurel Ștefan Drăgan. [Vezi poezii despre zoologie, poezii despre noapte, poezii despre frunze, poezii despre flori, poezii despre crengi, poezii despre copaci sau poezii despre animale
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.