Drum

Drumul duce tot spre înainte,
Dacă îl priveşti ca altădată,
Rătăcind, copil, printre cuvinte,
Printre basme cu "A fost odată".

Te opreşte câteodată mama
Are vocea-ascuns înlăcrimată,
Tot sperând să îşi alunge teama
Că nu-i bate niciun fiu la poartă.

A albit de timp şi e străină
Şi oftează-ncet a rugăciune.
N-are acasă cine să mai vină
Şi în jurul mesei să se-adune.

La un colţ de viaţă este tata,
Regăsind zâmbind în amintire
Mingea, jocul, bicicleta, roata
Şi plecarea înspre asfinţire.

Se închide uşa-n înserare,
Drumul se transformă în nălucă,
Iar la casa unde dorul doare
N-are azi pe cine să mai ducă.

poezie de Victor Iacobescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!