Ne(vederea)
Când simt
cum nemaivederea noastră
mușcă hulpav din mine
îmi dăruiesc ochii orbului,
cu coastele deschise până la sânge,
întind brațele spre tine ca să mă-
mbrățișez pentru prima oară
cu brațele-ți desfăcute-n mine
și inspirați de neumbra locului
să vedem tărâmurile
nemaivăzute din
oarba noastră
inimă.
poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.