Lepădările

Mă lepăd de iluziile primăvăraticului eu,
numărate pe unghiile de la mână,
dau cu toţi ghioceii săi de pământ
să-i fac zăpadă.
Mă lepăd de dimineţile cu apă vie
(lumini de dragoste oarbă încercănate)
leg lacrimile-mi de ploaia din stradă,
le fac acoladă.
Mă lepăd de alfabetul zborului de porumbel.
Oricare nou gând te va împinge şi azi
şi mereu adânc mai adânc între
coastele facerii verbului
a respinge.
Mă lepăd de verticala iubirii noastre
(sfoară de tăceri fertile & pursânge).
trupul poveştii netrăite în bucăţi
de pâine arsă se
frânge.
Mă lepăd de tu-ul din carnea lui eu
(lagăr pârjolit de stea căzută). Smulg
cuiul din palmă să te râcâi până
la nodu-mi din
sânge.

poezie de Carmen Ciornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!