Floare cu polen ceresc

La ora la care se termină zilei-n colac, ceasul
Aud iar morţii, poemul, strigând strident pomelnicul.
Cântat de orgi-n oase de umbre cu ritmurile binare
Ce surâzând imi calcă în dans pianul in picioare

Legată cu sfori de fum, de păpusi trase de după uşi
Unde văd maldăre puroi de foi-n recenzii necrofile
Având cod de bare in pupături pe cei sus puşi
Incăltati-n prezervative sparte curgând hemofile.

Cu sânge! Nici gând! Cu salive curgând de substantive
In culori si mirosurile iele de adjective
Culcate pe pianul meu, unde moartea scuipă mereu
Cu critici de după usi ascultând hâzi cântecul meu

Făcându-mă că nu-i zăresc nebun să innebunesc
Cântând pe clapele negre-n pară având cuie in sus
Pe care apăs si le râdu-mi lor prea grifon, nesupus
Scriind cu sângele ce curge despre-mi neamul ce-l iubesc

Pe feţele umbrelor ce după usi cruzi mă privesc
Muscându-mi mâna ce are si o albă plânsă floare
Ce mă priveste cu ochii ei de polen quasar, ceresc
Lasând-o pe pian vibrând când voi fi ucis mut de umbre

Că ea poate v-a zbura, lumii surde să mă povestească
Cât a putut un grifon ronin, nebun să o si iubească
Având cutitele-n spate, cuie de tuş tălpilor batute
înfipte mercur si in trandafiri tricolori-nflorite...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!