Tristețe optimistă
Oasele
îmi trosnesc,
urechile
îmi țiuie
și, uneori, pocnesc,
picioarele
au cărări diferite
și nu mai vor să m-asculte,
gândurile,
mereu în trecut,
care, deși plin,
este amestecat și confuz,
prezent,
fără rost,
viitor,
făr-orizont,
trup bolnav,
și suflet mort,
din fericire,...
încă mai pot!
poezie de Nicolae Vasile
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viitor
- poezii despre urechi
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre tristețe
- poezii despre trecut
- poezii despre suflet
- poezii despre prezent
- poezii despre picioare
- poezii despre optimism
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.