Balada cailor pe sârmă

am scris balada cailor pe sârmă
cu sângele unui copil flămând
de care-mi amintesc în somn plângând
am fost şi-acel copil până la urmă

mă doare mâna asta în paragini
la cât am sprijinit-o ca un prost
de tâmpla unui înger fără rost
care s-a sinucis aici în pagini

cu mine vor citi nenorociţii
şi cei ce-s îmbătaţi cu apă vie
mă-mbăt şi eu cu ei pe datorie
sperând fără motiv la armistiţii

pe paturi de spital se culcă oase
de oameni părăsite benevol
acesta pare-a fi un protocol
de a zidi în ceruri alte case

părinţii mizerabili se tocmesc
pe-o pâine şi pe-o raniţă cu vise
apoi cu palme grele şi decise
îşi mutilează singuri ce iubesc

eu nu iubesc pe nimeni, n-am nevoie
de-acea povară ce părea eternă
le dau cailor mei atât: lucernă
sperând că într-o zi se-ntoarce Noe

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!