În prag de vară

Când ziua dă-n pârgă, culegătorii de rouă iau vara micul dejun.
Elita planează în zone de vis, vânează vaporii rătăciţi în dungi de petale
stau cu plăcere în trandafir să-şi mângâie pofta născută-n zefir.
La parter, săritorii-n lungime sorbesc pe furiş, gustând tacticos lăstar de păiş.
cosaşul bondoc invitat de lăcusta vecină, serveşte o ceaşcuţă de clorofilă,
vrea să-şi sporească bronzul verzui, să aibă carâmbii de lac,
că-n desişul de plante, nu departe, aşteaptă a lui jumătate.
Ceva mai jos, instinctual, se-ncheie un ospăţ canibal.
Îmbătată de prea multă plăcere, călugăriţa, ce nume sfânt,
prelungeşte a ei reverie, muşcând la început jucăuş,
dar în oarba-i gelozie, simţind că-i gustos, seceră capul ce-i prea frumos.
Bucuroşi că ziua şi noaptea se scaldă-n răcoare,
trubadurii se-ascund de priviri iscoditoare, nu vor să atragă
dojana furnicii, mereu creditoare, pusă pe sfat şi dorită-ndreptare.
În fracul distins, contrastând la culoare, se întind
şi cuprind divanul de frunze mereu pregătit, pun gama pe pinteni
şi aşteaptă chitic, să intre în scenă, cu al lor ţârâit.
Ce concert, câtă splendoare, mult mai plăcut poţi să spui,
dacă-n poveste apar brotacii verzui.
Între mălini o stare hazlie, de-a dreptul sudat stă cocoţat
un şenilat. Aşteaptă ca vântul s-adie, să-aducă spre el
ghirlanda de flori movulie. Se-ajută de casă, de fragede corniţe,
face orice să prindă-n guriţă, din toată floarea, o mică bobiţă.
I-o fi fost foame? Dar e riscant să urci în vreme bogată, după o floare
când jos, la sol, ai multă gustare. Iau urma şenilei şi albul ei mă duce,
uşor depărtat de tulpină, unde docilă, pe-o frunză lată o altă casă,
mai mică, sta nemişcată. Din când în când, din casă, apare-un telescop
ce cu lentoare, cată-n sus să prindă momentul în care, năbădăiosul voinic
câştigă trofeul dorit. Câte-s în lume, câte perechi, câte tertipuri, câtă iubire
şi câte feluri de-mpachetare, s-arate bine la livrare.

poezie de Tudor Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!