Iertare

Îngenuncheat în faţa crucii
Cu-atâta linişte în jur,
Îmi plâng amarul vieţii grele
Privind mormântul cel modest...

Mi-atât de dor de tine, tată,
Şi de puţinele poveşti
Pe care-n viaţa ta cea scurtă,
Ai mai putut să mi le spui...

Cu palmele ating pământul,
Şi te implor să nu mă laşi,
Atât de istovit de doruri,
Şi de nespusele simţiri...

Sânt singur în tot cimitirul,
Trosnesc sicriele-ngropate
Aş vrea pe loc să mă înghită,
Ţărâna morţilor din jur...

Îngenuncheat în faţa crucii,
Eu te implor ca să mă iei
Şi să mă uite toată lumea,
În veci să fim numai noi doi...

poezie de Crina Cosoabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!