Comunitară

Creştem singuri, dincoace de fericire,
Ca nişte fire lungi de iarbă mută,
Creştem pe lângă rădăcinile altor interese, altor iubiri
că viata curge în de ce-uri nesfârşite,
că lumina merge doar spre amurg,
că soarele ăsta frumos, o să ne topească singur, cu mâinile lui...
am plânge din pură blazare, nu de dorul lebedelor,
am fi plâns odată la spartul cristalelor, nu de munţi şi de văi,
fiecare în coltul lui, fiecare cu desaga lui de minte,
fiecare atât de departe de celălalt,
încât, în dureri, lumea ar naşte gheaţă.

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!