Tăcerile purtau o semnătură
ne regăsim doar în război, la început smeriți și goi
dar valuri răscolesc tăcutele câmpii
și-n așternuturi ne ascundem
desenând tranșee
tumultul luptelor încinge orizontul
buzele susură uitatul armistițiu
arsura calcinează ultima dorință
și trupele-ostenite se retrag în noapte
lumina lunii ne îmbracă în tăceri
și suspinând culegem răni și amintiri
am vrea să ridicăm un monument al păcii
dar din tranșee murmur nou se naște
ne aruncăm cu voluptate-n luptă
dar răsturnări de situație apar mereu
doar răsăritul mai surprinde cu penel de cearcăn
scrumitul armistițiu, tăcere și uitări
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre tăcere
- poezii despre lumină
- poezii despre început
- poezii despre timp
- poezii despre smerenie
- poezii despre război
- poezii despre pace
- poezii despre noapte
- poezii despre naștere
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.