Gimnaştii cu breton

exerciţiile s-au terminat
cu aplauze, departe de
istovirea noastră cea de toate zilele,
de arena ochilor
ori zburătoarele, zburătoarele...
suprarealismul însuşi a răbufnit
înspre
- o tornadă de Bunuel şi Dali -
se vedeau paşii lui Breton
peste covorul din sala de gimnastică,
se murea în zile de antrenament,
eram exuberanţi...
purtam breton cum porţi tu
(cruci întoarse,
pentagrame,
miligrame de rădăcină
înviat din somn...
tot mai aproape de farul din port
unde mergi să vezi cum putrezesc...
rugina lor nu se spală,
sacii lor nu vor fi uitaţi...
acum pesemne că poţi să lupţi,
eşti antrenat,
eşti campion,
doreşti să ieşi în larg
şi se apropie un câine parcă
e real sau film(?)
evadarea umbrelor din tine
- o lume mai sigură,
o şansă de a vedea zorii...
doar să nu aplaude degeaba
toţi muşchii ăştia,
toată tornada asta,
înălţătorul vis...)
şi-l lăsăm peste pleoape
de ne intră ca rădăcinile în ochi,
se joacă cu ignoranţa noastră
în absurd într-un oraş muribund
unde ei sunt martori
exerciţiului perfect, sălii ovaţionând,
gropilor din asfalt, descompunerii
umbrelor tale sălbăticite
- imaginează-ţi copacii umblând cu rădăcinile
între ramuri şi plângând
cu frunze galbene de durere -
noi avem doar moda asta
până mâine vom fi fluturii
evadând dintre rădăcini
dintre ramuri
decepţionaţi că florile nu vor mai fi
şi frunzele au veştejit
prea exersând vise

poezie de Sorin Oancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!