Miez de poem
acolo unde mugurii plesnesc
primit-am Lumină
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e o plantă cățărătoare spre ceruri virgine
iar umbra sa atletică aleargă în voie pe nori
cât timp e un vrej pe care se poate urca
un copil cu boabe mari de fasole în palmele
dogorite, într-o amiază cu tunbergii
înflorite
acolo unde e miezul
poate nu ne-a păsat dacă
versul e un gorun secular, cu scoarța acoperită de licheni
iar umbra sa tremurândă alunecă pe-un lac cufundat în amintiri
cât timp din trunchiul lui se pot face lemne de foc pentru
un bătrân cu chibrituri mici în palmele
zbârcite, într-o noapte geroasă cu troiene
bătăcite
și poate tot ce ne-a păsat
oricât de mult s-ar apleca, oricât de mult s-ar
cățăra, oricât de departe-ar alerga
când versul își întoarce capul
spre locul unde muguri au plesnit
e să ne întrebăm
mai pâlpâie
lumina?
poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Alexandra Alb Tătar. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.