Everest

mă mişc ca într-un vacuum în care particule suspendate
plutesc / nu am acea inimă pe care să o
împart cu tine/ ceva mă forţează în trecerea aceasta
de la sălbăticie la a tăcea încontinuu

// mii de cartoane lipite de pereţi ca benzile desenate îţi arată sensul//

mereu ocoleşti străzile întunecate de frica unui monstru ascuns în întuneric

dar nu astăzi

când direcţiile se schimbă/ decupezi din cartoane
oraşul şi străzile lui

mergi încet şi cerul pare un bibelou care se sparge deasupra ta

// ce să faci cu toate aceste cioburi //

ai o gură pe care vrei s-o lipeşti de tine mai mult
ai o gură pe care vrei să o coşi
ai un piept ca de păpuşă rusească
ai o inimă plină de nicotină şi apă

nu mi-a zis nimeni că dacă ar fi ceva pentru care să lupt/ aş lupta

când picioarele sângerează mă simt ca pe everest / privind cadavrele îngheţate ale celor
care nu au reuşit să supravieţuiască

şi eu trec printre ei / am o boală

nu te întoarce înapoi să priveşti / nu vei vedea piscul

la ce bun să îl cucereşti

două trei secunde de respiraţie profundă şi puterea de a te întoarce
scade

aşa că rămâi aici / în liniştea camerei tale / e mai multă dragoste
decât ai putea să crezi.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!