Frunze coapte
Durerea frunei care moare
Și se desprinde-n cercuri line
Formând covoare natule,
Nime nu știe s-o aline...
Și nu contează zi ori noapte,
Se-aud foșnind în dulce șoapte...
Purtate de o adiere,
Plutes alean, ca o părere,
În implacabila cădere...
Frunzele țipă sub picioare,
Cerând parcă îndurare,
Schițând o mută imputare,
Se pregătesc de înhumare!
poezie de Viorel Trușcă din Gânduri tiparite (2005)
Adăugat de Dorina Golea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.