Scumpa mea copilă

(dedicaţie Cameliei Rogojinaru)

Prin iarba pân' la brâu, prin lunci cu soare,
Trecem prin viaţă, păsări călătoare...
Mi-i gândul fericire şi lumină,
Că Dumnezeu mi-a dăruit copilă.

Căci pentru toţi, în lume, e o soartă,
Iar dacă Dumnezeu mi-a dat o fată,
Când îmi doream fecior, El a sădit
Bujor de vis şi înger... În sfârşit,

Îmi seamănă la gânduri şi făptură,
Ea este dulce răsărit de lună,
I-am pus în leagăn, verde busuioc,
Să aibă şi copila mea noroc.

E împăcare... Lacrimi de speranţă,
Nu mi-ar ajunge-a mulţumi, o viaţă
Şi mulţumiri meru ţi-aduc, Fecioară...
Ce mare este dragostea de mamă!

R:
Fetiţa mea cea scumpă,
În fiecare zi,
Îţi mulţumesc, măicuţă,
C-ai învăţat ă fii,
Lumină şi căldură
În casa părintească,
Pacea, pâinea şi sarea
Şi mierea de pe masă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!