Sub semnul echilibrului
fragmente de timp se aliniază
să formeze întregul
printre razele răsfirate se strecoară bucăți de liniști
într-un amestec de tăcere și lumină
pictează cerul plin de umbre aruncate la întâmplare
fire de infinit țesute de o mână tremurandă
se întind pe pântecul sângeriu al amurgului
opresc căderea stelelor fără cer
micșorează distanța
dintre mine cea de ieri
și eu cea de zi
vântul alungă norii triști și murdari
lasă lumina să pătrundă ca un alint temător
vagi amintiri tulbură victoria
care va defini simțirea
când mâna nopții mângâie pleoapele lăsate
totul devine linear și calm
ca o efuziune prin sita timpului
da, e o senzație nouă
îngheață trecutul în clepsidră
mii de culori mă învăluie spre întregire
o singură stea încolțește cu o neînțeleasă fericire
în locul în care credeam că e prea târziu
timpul iese din timp
ninge cu vise.
poezie de Maria Călinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre lumină
- poezii despre trecut
- poezii despre vânt
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- poezii despre tăcere
- poezii despre tristețe
- poezii despre roșu
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.