Cioburi
bună. bună. ce faci? bine? bine, mersi. deh, mă mai supără spatele oglinzii, de la fericirea asta silnică. mă mișc încet. foarte încet. poate totuși nu mă vezi. pășesc pe conturul umbrei de ieri. desigur că bine. trebuie să mă crezi. nu, nu m-a pregătit nimeni pentru azi. te rog să mă scuzi. eu, știi... eu colecționez oameni vii, colivii din hârtii și alte fantezii. iar noaptea, studiez fractura luminii prin sticlă. vasăzică, recrutez câteva sticle de vin și atârn așa, la marginea trupului, tot mai trans/lucid, tot mai divin, până se rupe prima rază de soare. așa e că nu mă recunoști? nici dacă îți spun că viața nu se măsoară în zilele pline, ci mai degrabă în sticlele goale, în care se aruncă amintirile uitate prin buzunare? sau că iluzia se păstrează în sticlele foarte adânci, cam cât căderile tale? și mai află că repet ultimul sărut, ca pe un salt mortal, din sticlă în sticlă. da, eu sunt. sticla în care îți potrivești timpul trecut. dar în rest, bine.
poezie de Diana Dumitraciuc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Diana Dumitraciuc. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.