În poiana cu flori

mă întreb uneori
dacă chiar îmi citeşti versurile
sau imi dai un like
aşa de complezenţă....
poate nu am scris un poem
în sensul strict al cuvântului
dar este un strigăt
de bucurie sau deznădejde.
-nu-i nimeni acasă?
nu mă aude nimeni?
posibil....

voi trimite gândul în poiana cu flori.
maci roşii se vor apleca să-l asculte.
fluturi albi se vor opri din zbor.
odată am fost împreună,
sub un cer fără nori fără furtuni,
sub imensitatea nemărginirii
în orizonturi largi,
doar vântul ne aducea la realitate
cu joc de petale, lumini şi umbre
cernute de un soare darnic
.
înalţ braţele şi strig fără inhibiţii
-sunt eu... eu cu inima în palmă
pe un drum al cuminţeniei
fără spini, fără noroi, fără pete.
ecoul sparge depărtarea
şi râul răspunde în cascade
foşnind sub arinii înfrunziţi
-te-am aşteptat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!