Lacrimă furișată
Fulgi de zăpadă pufoasă cad din cer
și-n alb îmbracă a ta piele sidefată.
Tânăra-ți inimă înfrigurată
încearcă încă să bată...
Furișată, o lacrimă călduță brăzdează a ta față,
șuierând, vântul o soarbe printr-un sărut
în ceasul din urmă ce nu se vrea pârât.
Marea cu al sau ecou,
o melodie antică-amintește și-ncet,
în coborârea nopții, pe pași de menuet
se-arată luna de cleștar, apostolește
privirea ta contrariată căutand
și pacea în simțire regăsind...
poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.