Direcții perpendiculare
nu pot să mă mai schimb,
oricum
perspectivele sunt sumbre,
nu mai poți modela lutul asprit în
arșița nopții,
fierul călit de prea multe ori
devine anxios,
în menghina ipocrită dintre ani
evenimentele se sufocă de cronicitate,
iubirile mor deliberat,
predestinările se sinucid din culpă,
un nebun întreba odată
în deșertul din mine,
de ce murim dacă iubim
și de ce mai iubim dacă murim?
nu cred în chiromanție
dar liniile din palmă arată mereu
în direcția în care ai plecat și
într-o direcție
nedefinită,
un necrolog în cerneluri bizare
îmi distrage tot mai des
atenția,
făcând o perpendiculară
impecabilă
cu gardul de oase
al bisericii,
când trec.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre moarte
- poezii despre iubire
- poezii despre vinovăție
- poezii despre timp
- poezii despre schimbare
- poezii despre religie
- poezii despre noapte
- poezii despre nebunie
- poezii despre lut
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.