Cărări în vreme

Tot mai des mângâi scoarţa copacilor,
Obrazul vremii,
Îmi sunt dragi pietrele reci de pe drum,
Cerul care a căzut pe mine,
Pământul care s-a deschis şi m-a înghiţit,
De-atâtea ori,
Stâncile acestea care mi-au stat în cale,
Care mă împiedică mereu
Să escaladez o existenţă abruptă,
Cărarea înfrigurată care duce la tine.
Mângâi fina mătase a ierbii,
Florile de câmp,
Macii de pe rochia ta purtată.

Iubesc tăcerea ţărânii,
Ţărâna asta care mă împresoară,
Care tace când eu îi vorbesc
Din ce în ce mai des,
Care tace când o îmbrăţişez,
Şi îmi curge din pumni
Ca dintr-o clepsidră...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!