Logica lucrurilor

Mă plimbam cu tine prin oraş,
După o ploaie rebelă,
Ne ţineam de mână,
Mi se părea lumea într-o ordine
Coerentă,
Aşa cum mi se părea perfect coerent
Atunci când îmi jurai dragoste eternă.
Lucrurile păreau că sunt într-o logică,
Într-o rutină naturală, normală, firească,
Aşa ca şi apa de ploaie care, neapărat,
Se evapora după-amiază,
Ca şi traiectoria mereu aceeaşi
A frunzelor ofilite,
Ca echilibrul păsărilor pe sârmă,
Ca duminicile petrecute neapărat cu rudele,
Ca buletinele de ştiri,
Ca privitul prin gaura cheii,
Ca liniştea meschină a oraşului,
Ca deferenţa ipocrită a concitadinilor,
Ca, mereu, liniştea dinaintea furtunii.
Ca iubirile efemere,
Ca atunci când îmi jurai
Dragoste eternă,
Care se evaporă neapărat,
După-amiază.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!