Pewzenţi sunt doar paşii mei

Cu paşi lenţi şi apăsaţi,
prin pădurea cufundată-n ceaţă, mă petrec.
Ramuri şi umbre împiedicate,
fără contur se ridică şi-n înalturi se-ntrec.
În aerul umed ce-mi zgârie obrazul
caut esenţa liniştii ireale
şi semne de viaţă abisale.
Tăcerea tronează...
în jur nimic nu colorează
griul zilei căzută-n antifază.
Nici o creatură nu cutează
a deranja mantia rece ce se-aşază
pe fiecare frunză ce pământu-îmbrăţişează.
Sunt prezenţi doar paşii mei
al căror sunet îmblânzeşte abia, abia,
melanconia ce traversează natura mea.
Umbre tremurătoare, înceţoşate,
ies şi intră derutate
în gânduri şi simţiri abandonate.
Cu aripa, un corb sparge tăcerea,
gându-mi tremurat pleacă aiurea.

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!