Coadă de pește
pescarii mă-mprumută deseori
cu apă leșioasă
murim de sete
sau trăim pe-ndelete
într-o zi
am gustat acul undiței
numai cu vârful limbii
sarea a înflorit
ca un mucegai fin
pe același vin
servit de trei dobitoace
la ciorba de potroace
de care nimeni nu mai vorbește
când timpul curge-n coadă de pește
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.