Coboară-te în mine
Coboară-te în mine, nimic să nu mai știu,
În sânge îmi pătrunde... alunecând ușor,
Tu ești ca și norocul... găsit într-un târziu,
Peste fugare clipe... și fluturi în amor.
Încolacește-mi trupul... cu netrăite vise,
Secundele aruncă și-nvață-mă să cresc,
La ușă-i răsăritul și zorile-s aprinse,
Tremurătoare buze, șoptindu-mi, te iubesc.
Despică-te în două, adânc, făcându-mi loc
Și zilele oprește... la margini de iubire,
Vibrează sentimente... în acest tainic joc
Și inima-i legată... cu-n milion de fire...
Coboară-te iubito pe trupul meu, stăpână,
Lunecător de dulce... ca și o răsuflare,
Voi încerca în noapte, să te ridic spre lună
Și săruta-voi sânii flămânzi, ca o chemare.
poezie de Constantin Triță din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.