Ochii se miră surprinşi

Suntem ca două fructe galbene, coapte-n miros,
prin coaje pătrunde lumina în miez,
este o sevă care ne îndulceşte dragostea,
curge subţire către izvoarele ei fermecate
şi ce frumoşi devenim când ne dezbrăcăm
de patimile zdenţuite ale lumii.

Ne întrebăm în fiecare zi ce suflete avem
şi de ce le cultivăm în acest trup docil stricăciunii
ce-şi pierde echilibrul dat la început
fără putinţa de o reglare statornică.

ochii se miră surprinşi,
adoptă întâmplările ce-i înspăimântă
cu imprevizbile lacrimi amare,
cunoştiinţele oamenilor îi lasă pradă neştiinţei
şi tot ce ştiu nu se poate valorifica,
rămân ca nişte ustensile nefolosite.

Trăim cu gândul şi seperanţa agăţate de himere
într-un paradis aflat dincolo de hotarele percepţiei
în cântecul neauzit al sferelor înalte,
prin spaţii ce se întrepătrund cu o voluptate cosmică,
nu avem limite şi temeri mărunte,
ci libertatea cuvânului din care am fost creaţi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!