Toamnă de patimi

risipă de bucurie sub ochii morţii
nu te preface
există şansa împlinirii

între noi stau posibilităţi palpabile
le protejăm tăcerea
eu nu ştiu în iubire să tot aştept
tu nu ştii să te grăbeşti

socotesc că trebuie să vină impulsul
patima pe care o stăpânesc în trup
tu îmbrânceşti zilele pe scară
şi cazi fără să te loveşti la nimic
eu am genunchii juliţi.

frunzişul toamnei se scutură de vânt
e un joc de culori prin aer
mă pierd în ochii tăi cu brumă pe sprâncene
nu le simt nici căldura nici frigul

tu mă cerţi pentru cuminţenia pământului
eu rup îndemnul în bucăţi
şi împuns de gânduri
mă eliberez de inhibiţii
şi calc peste orice oprelişti străine

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!