De nu va fi prea mult
Am rămas alături de copii la joacă,
să-mi hrănesc miezul copilăriei
și să împart miracolul cu fiecare în parte,
împreună cu urcarea în trup,
a tot ce înseamnă iubire.
Ochii tuturor aprobau orice năzbâtie gândită,
potecile și copacii ne acopereau din umbră,
niciodată nu puteam face o năstrușnicie
fără să ne bucurăm după.
În mintea mea nu era niciun pericol
dacă se întâmpla să trecem peste ziduri
păstrate-n cuvinte de oamenii mari,
purtam în buzunar nisipuri mișcătoare
care-mi intrau sub unghii
și mi le tăia mama
întotdeauna înțelegătoare.
De nu va fi prea mult
am intrat pe poarta zilei cerești
cu însemnele schimbătoare în sânge
în lumea ruptă din amintiri magice.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre pericole
- poezii despre ochi
- poezii despre nisip
- poezii despre mamă
- poezii despre jocuri
- poezii despre iubire
- poezii despre depășire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.