În vremurile cu nimb pe frunte

În fiecare noapte împlinesc o zi,
nu le mai socotesc numărul,
mi se pare o impietate să mă gândesc
la trecerea lor liberă prin mine
până la un punct sau două ori puncte, puncte.

N-am păcălit în vreun fel destinul
deşi aş fi vrut,
când totul mi s-a părut un joc de zaruri
din care puteam ieşi câştigător.

În vremurile cu nimb pe frunte
m-am îndrăgostit de o femeie,
am uitat trecutul şi am iubit-o,
mi s-au întâmplat ridicări şi căderi
dar n-am rămas niciodată-n genunchi
un singur Dumezeu m-a ocrotit
şi acela era al meu.

Fiecare împlinire m-a găsit acasă
am îmbătrânit tot aşteptând ziua sublimă
nu ştiam să o scriu cu majuscule
într-un poem fără cuvintele tale
pe o hârtie lăsată după icoana mamei.

Aşa că, îmi adun puterile rămase
şi le voi zidi în sufletul tău,
să le scrii într-o carte cu poeme
ca să înflorească în gândurile urmaşilor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!