Simfonia dorurilor
În Răsărit de Soare, îmi caut, fără grabă,
o muzică suavă, lăsată de cu seară
pe prispă, într-o floare, ce-a Raiului ogradă
pierduse, când iubisem pentru întâia oară...
Era o Simfonie a Dorurilor mele
trecute, dar prezente și-acum, și-n viitor.
Scrisesem prima parte, cu tril de rândunele,
și o armonizasem cu liniște de nor...
În pauze, lăsasem suspine să adoarmă,
că, mult prea obosite, în a lor preumblare,
pe raze moi de Lună, văzându-mi a mea toamnă,
mi-ntoarseră la vreme, un dar lăsat de Soare.
Dintr-un Lento Lugubre, mi-am ridicat suspinul
și i-am șters definirea din cele note lungi,
păstrând doar contrapunctul, în care clar-seninul
o Inimă curată mi-aduse de prin lunci.
În "Voci de Primăvară", închei cu Bucurie
această Simfonie a Dorului sfârșit,
ce-alungă de prin Suflet, o lacrimă târzie,
când părea că rămâne acolo, 'n Infinit...
poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dor
- poezii despre voce
- poezii despre viitor
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.