Când am plecat
Când am plecat, m-a părăsit credința
Și nimeni nu a fost să mă-nțeleagă.
Numai speranța mi-a păstrat ființa,
Și amintirea unui dor, întreagă.
De când am încetat să fiu o stâncă,
Cu toții vor să ia din mine-o parte.
Durerea mi-i atâta de adâncă
Și tu îmi ești atâta de departe...
Se sting și plâng iubirile din astre.
Tu pe un țărm, sufletul meu epavă.
Ni-s trupurile pline de dezastre
Și dorurile pline de otravă!
poezie de Daniel-Petrișor Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre dor
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre suflet
- poezii despre stânci
- poezii despre plâns
- poezii despre iubire
- poezii despre durere
- poezii despre astre
- poezii despre amintiri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.