Timid, brumarin

Iubito, câte case-ntre noi,
Notate fără soţ,
Ori multiplu de doi!
Pe dreapta (sau stânga,
cum dai în bulevard)
Cu faţade-n vopseluri
Preţioase (un fard...)
Ţiitoare de mâţe
P-acoperişuri fierbinţi
Ori, pază le fie, spre ziua de mâine
Cu sârme şi zimnţi,
Unele - câine.
(Apropo de câini:
aş putea să mai spun,
Cei mari, senin, strănută săpun
Cei mici te tratează, cumva, ca pe-un fur
Mărturie stau pantaloni rupţi în....
Fine, treci cu vederea-acest calambur)
Deci, retur:
Spuneam că văd case, stând între noi
Pe drumul târâş spre multiplul meu doi
Şi mă ştii cum iubesc nebuneşte măsura
Cum mă dă gata arhitectura
Cum într-ades rătăcesc
(căscând, doară, gura)
Vrăjit de construcţii mai nalte, mai scunde
Cu balcoanele mari (sau mici, dar rotunde)
Cu uşi la intrare mai largi ori mai strâmte
La care-aş suna, recunosc, până-n zori.
Şi nu doar o dată. De două ori.
Însă port, inutil, o teamă vernil:
O casă dintr-asta l-a ucis şi pe Bill.
Şi-aşa, mă gândesc, că mai bine-i prin piaţă
S-apuc, către casa ce-mi toarnă (ca-n viaţă...)
În fiece zi,
Dis-dimineaţă
Cafeaua dulceagă amară în ceaşcă.
Casa cu poartă şi la poartă caleaşcă
Ce-nnoadă săruturi subţiri, ca de aţă
Pe roata din spate,
Pe roata din faţă.

poezie de Mihai Sava
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!