Ecouri în zigzag
e providențial,
îmi spuneam pe atunci
când viitorul avea un accent mai
puțin grav
decât prezentul,
numele tău rostit,
nu făcea Luna ovală
să cadă din oglindă,
dar trimitea de la nord spre sud
ecouri în zigzag
deșteptând primăvara
ascunsă sub pământ
o lupta începută
o continuă mereu altcineva
se spune,
la fel e și cu iubirea,
stă cineva la pândă
disimulat în umbra trupului tău
aș vrea să-ți rostesc numele
ca o șoaptă pe un munte,
dar greutatea unei ancore
mă pierde în inexistența unui neant,
limita inexplicabilă a providenței
este doar un ecou rătăcit
între răsărit și ape,
față în față
cu tine
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre început
- poezii despre viitor
- poezii despre timp
- poezii despre primăvară
- poezii despre prezent
- poezii despre munți
- poezii despre limite
- poezii despre iubire
- poezii despre greutate
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.