Timpul

Timpule, cruntă lovitură
Ce arzi pe rug orice creatură
Timpule, tu, tată al morţii
Tu, timpule, fratele sorţii

Ai scufundat ţările neştiute,
Mi-ai luat amintirile plăcute,
Le-ai strivit animalelor sensul
Cu picioru-ţi mai mare decât universul.

Ai şters orice faţă
şi ne-ai lăsat în iluzii
cum că am ştii ce-i la suprafaţă
şi-au tras orbii şi surzii concluzii.

ştim de solzii unui crap
Din poveşti nenumărate,
Precum firele de păr din cap,
Poveşti mereu reinventate...

Ai sfarmâmat cu atâta cruzime
Galaxiile cu viaţă
şi gândim toţi din mulţime
Că suntem singurii precupeţi din piaţă...

Şi te-ai întrebat, omule, vreodată
că sunt mii de fructe-n lume
şi că-n lumea asta dată
Nu suntem singuri printre genune?...

poezie de Viorel Ionuţ Pascan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!