Satul meu
În satul meu, ce-l port și azi în gând
La fel cum se gătea în primăveri,
Mă furișez adesea ascultând
Bobocii alintați de-un soare blând
Cum se deschid de bucurie-n meri;
Cobor apoi pe râu, din deal, izvor,
Doar să clătesc în ape cristaline,
Stârnind mireasma pâinii din cuptor,
A morii piatră, ca să mă strecor
Prin lanul verde, crud, iarăși în mine;
Azi-dimineață roua m-a trezit
Când îmbăia de zor o ciocârlie,
Dormeam pe câmp, trifoi, de ieri cosit,
Însă un nor, spre casă m-a gonit
Și cât de-aproape-am fost atunci de glie,
Iar ca s-ajung mai repede în sat,
Pe a fântânii roată m-am rotit
Și-n stropi, apoi, de ploaie m-am uscat
În lutul prispei ce l-am încălțat
Când prima oară-n viață am pășit;
Dar astăzi, furișat pe lângă soare,
Mă legăn în clopotnița bătrână,
Vestind în bronz de clopot, sărbătoare:
E vineri, este Vinerea cea mare
Când cuiu-a sângerat în a Lui mână,
Însă de Paști, voi fi lângă Isus,
Din ochii lui să mă aprind lumină,
Să ard încă un an pe unde-s dus,
Rugându-L să mă ia acolo sus
Când lacrimile cerii-mi se termină,
Acolo unde dorul nu mai doare,
Și lanu-mi cântă doinele la nai,
Acolo unde dragostea izvoare
Și merii mei se bucură în floare,
În satul ce e gura mea de rai.
poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sat
- poezii despre prezent
- poezii despre mere
- poezii despre încălțăminte
- poezii despre viață
- poezii despre verde
- poezii despre trecut
- poezii despre sărbători
- poezii despre râuri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.