Sleeping sun
presupunând acel sărut primitiv
m-ai luat în brațe
păsările trăgeau semnul infinitului
în care lumea își pusese marea speranță -
un punct mereu cald oricât ar fi vrut iarna încet să acopere.
poate nu eram cel ales să port coroana
de spini
bănuindu-l de teamă
am înmuiat odată cu tânărul palid
în paharul cu drojdie
încolțeau două ramuri ca două neamuri dușmane
iubirea m-a prins de călcâi amețită de lucrurile ce urmau să se-ntâmple:
la tine, domnul meu, totul e negru.
în clipa de mare risipă
oceanul și-a adus aminte de noi
cei fără putere în lipsa cuvintelor,
cei mai mai săraci dintre sorii care au traversat
întunericul.
pe corabia din lemn de gorun
tăcerea atingea mărimea unui stat de om
focul scotea sunete menite
să ridice moralul
spiritul
se mișca dintr-o parte în alta și nu existau intrări separate,
a trebuit să ne plecăm
pentru a deveni una cu stelele.
poezie de Dan Petruț Camui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre tăcere
- poezii despre tinerețe
- poezii despre sărăcie
- poezii despre sărut
- poezii despre superlative
- poezii despre sunet
- poezii despre stele
- poezii despre stejari
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.