Sărutul femeii păianjen
O să-mi vopsesc părul verde și
unghiile negre
să nu mă întrebi de ce
mi-au crescut dinții așa lungi
și urechile ascuțite
ca de elf.
Cum nu pot să te îndrăgostesc
de mine
o să te amuz poate
sau și mai bine
o să te îngrozesc
atât de tare încât o să uiți
să-ți mănânci untul pe pâine
și să-ți bei cana de lapte bătut
la cina de adio
Dimineața când o să te trezești
plesnit nemilos peste pleoape de o rază
mai musculoasă,
precis o să te întrebi
ce-i cu semnul acela roșu pe piept
plasat undeva sub inimă,
intercostal -
tu, ca de obicei, rațional,
o să presupui că a fost doar un țânțar...
sau în cel mai rău caz un gândac celibatar
ce-a supraviețuit surprinzător de la ultima dezinsecție
cu efect întârziat.
Dar în niciun moment
n-o să-ți treacă prin cap
că azi noapte ai primit inopinat
sărutul femeii păianjen.
poezie de Ella Poenaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre țânțari
- poezii despre verde
- poezii despre urechi
- poezii despre sărut
- poezii despre supraviețuire
- poezii despre superlative
- poezii despre roșu
- poezii despre păr
- poezii despre păianjeni
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.