Și-n adevăr, să ședem strâmb și să judecăm drept: oare ce desfătare vânătorească mai deplină, mai nețărmurită, mai senină și mai legănată în dulci și duioase visări, poate fi pe lume decât aceea care o gustă cineva când, prin pustiile Bărăganului, căruța în care stă culcat abia înaintează pe căi fără de urme? Dinainte-i e spațiul nemărginit; dar valurile de iarbă, când înviate de o spornică verdeață, când ofilite sub pârlitura soarelui, nu-i insuflă îngrijarea nestatornicului ocean. În depărtare, pe linia netedă a orizontelui, se profilează, ca mușuroaie de cârtițe uriașe, movilele, a căror urzeală e taina trecutului și podoaba pustietății. De la movila Neacșului de pe malul Ialomiței, până la movila Vulturului din preajma Borcei, ele stau semănate în prelargul câmpiei, ca sentinele mute și gârbovite sub ale lor bătrâneți. La poalele lor cuibează vulturii cei falnici cu late pene negre, precum și cei suri al căror cioc ascuțit și aprig la pradă răsare hidos din ale lor grumazuri jupuite și golașe. E groaznic de a vedea cum aceste jivine se reped la stârvuri și să îmbuibă cu mortăciuni, când, prin sohaturi, pică de bolesne câte o vită din cirezi!
Alexandru Odobescu în Pseudo-Kynegetikos, I (7 mai 1874)
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!
Vezi citate despre vulturi, citate despre visare, citate despre trecut, citate despre ocean, citate despre negru, citate despre adevăr sau citate despre Soare
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.